SCURTA ISTORIE A SAPUNULUI

Cei mai mulţi oameni sunt interesaţi numai să aleagă pur şi simplu un brand de pe raft, nu se interesează cum este făcut acel săpun, sau dacă este potrivit pentru el. Cu toate acestea, pentru că îl folosim în fiecare zi pe corpurile noastre, merita să ştim măcar puţin despre cum se face săpunul şi de unde vine. Săpunul se face din grăsimi vegetale sau grăsimi animale şi uleiuri, amestecat cu sodă caustică, cum ar fi de hidroxid de sodiu (leşie) sau hidroxid de potasiu (potasa), care iniţiază o reacţie chimică numită saponificare.
Metoda tradiţională de a produce carbonat de potasiu a fost de a pune cenusa de lemn rapid în apă. Săpunul nu se produce în mod natural, dar procesul de creare a este atât de simplu ca descoperirea sa, probabil, a avut loc cu mult înainte de apariţia satelor şi oraşelor.
Exista o legenda, care se repetă la nesfârşit în cărţile despre fabricarea săpunului , care spune de un anumit deal din Roma numit Muntele Sapo. Se spune că ar fi fost un templu în vârful acestui deal, animalele sacrificate erau arse, iar resturile lor precum şi grăsimile rezultate şi cenuşa se scurgeau într-un râu. Femeile care spalau rufele in acel râu au descoperit că hainele lor au devenit mai curate, atunci când le spălau la poalele Muntelui Sapo. Este o poveste atractivă, dar probabil că nu este reală. Nimeni nu stie nimic despre un deal numit Sapo.
Sapunul a fost probabil descoperit in gropile de foc, utilizate sezon dupa sezon de cete de vânători, peste care apoi a plouat. Grăsimile de origine animală s-au scurs pe jos, în cenuşă, şi ploile au udat cenusa pentru a crea o formă brută de leşie. Da, oamenii de peşteră, probabil, au ştiut să facă şi să foloseasca săpunul. Sapun a fost găsit şi în săpăturile de la vechiul Babilon, datând din 2800 î.Hr.Un papirus antic medical din Egipt descrie proprietăţile uleiurilor vegetale în amestec cu săruri alcaline.
Interesant, ideea de a folosi sapun pentru igiena personală şi pentru curăţare pare să fi apărut mult mai tarziu.
Acesta a fost folosit în principal pentru spălarea lânii şi curăţarea rufelor cu mult înainte să fi crezut cineva că poate fi folosit pentru a se curăţa pe ei înşişi. Cenuşa şi grăsimile animale au fost (şi încă mai sunt) unse pe corp de către popoarele primitive, pentru a crea un aspect uimitor sau distinctiv. Cu toate acestea, un amestec simplu de grăsime şi cenuşă nu este săpun, ci un precursor al acestuia.
Pentru a saponifica uleiurile, cenuşa trebuie să fie transformată în leşie. Acest proces trebuie să fi fost cel mai dificil de atins mai devreme de către strămoşii noştri. Procesul de creare a leşiei pe scară industrială a fost inventat în secolul al 19-lea, şi a avut un impact enorm asupra industriei de săpun. Înainte de această dată, cea mai mare parte a săpunului a fost făcută cu potasiu. Potasa caustică este o sare de potasiu. Acesta este încă folosită astăzi în producţia de săpunuri lichide. Adăugarea de sare de masă sau de clorură de sodiu pentru a întări sapun a fost cunoscută cel puţin din epoca romană, precum şi în diverse locuri unde existau depozite naturale de alcaline caustice. Cu toate acestea, utilizarea de săruri de sodiu sub formă de leşie pentru a crea sapunuri a fost o dezvoltată mai târziu.
Multe popoare antice, de asemenea, au descoperit utilitatea săpunului.
Romani antici, celti, Evrei, fenicieni si egipteni au ştiut cum să saponifice diverse grăsimi şi uleiuri. După colapsul Imperiului Roman, o mare parte a Europei a uitat cum să facă săpun. Curăţenia personală nu a câştigat popularitate în masă în Europa, până în secolul al 17-lea. Musulmanii care au ocupat Spania şi Africa de Nord în timpul expansiunii imperiului islamic au menţinut un nivel ridicat de curăţenie. Oraşele lor erau curate, frumoase şi bine luminate, şi universităţile lor au atras cadre didactice universitare din întreaga lume. În ştiinţă, artă, medicina, filosofie, şi multe dintre aspectele de bază ale civilizaţiei, musulmanii au contribuit la construirea fundaţiei a ceea ce urma să devină Europa în timpul Renaşterii din Evul Mediu.
De-a lungul vremii lumea musulmană, a fost facut de la săpun de măsline, de palmier, dafin şi alte uleiuri.
În Spania, regiunea Castilla este cunoscută pentru un săpun uşor realizat din ulei pur de măsline. Săpunul original din Castilla făcut din ulei de măsline este moale, de culoare albă şi nu face multă spumă. În timp, producătorii de săpun au observat că uleiul de nucă de cocos produce mai multă spumă, în timp ce uleiul de palmier stabilizeaza amestecul şi îl face mai dur. Uleiul de ricin hidratează pielea şi face, de asemenea multă spumă. Multe alte uleiuri sunt folosite pentru proprietăţile de vindecare.
Săpunul a fost puternic impozitat ca un obiect de lux în secolul al 19-lea, mai ales de către britanici. După ce s-a eliminat impozitarea, săpunul a devenit disponibil şi pentru oamenii obişnuiţi. Comercializarea săpunului in America dateaza din 1608, atunci când primul producător de săpun a sosit din Anglia, la bordul unei unei.
Fabricanţii de săpun au fost pionierii în publicitate. În 1837, doi cumnaţi, Chandler William Procter si James Gamble, producători de săpun, au format un parteneriat pentru fabricarea şi vinderea produselor lor. Aceşti doi oameni au creat un sistem pentru producerea şi distribuirea, cu costuri reduse, a produselor din săpun de înaltă calitate. Au avut un mare succes şi, în mai puţin de douăzeci de ani, vânzările lor anuale au depăşit 1000000 dolari.
Prin 1904, compania Procter and Gamble a făcut cheltuieli de aproape o jumătate de milion de dolari pe an pe publicitate - o sumă uimitoare pentru acea vreme. Chiar şi astăzi, descoperirile lor în publicitate şi distribuţie sunt studiate în cadrul cursurilor de marketing de la liceu.
William Colgate a deschis fabrica lui de la New York în 1806. Colgate a introdus parfumul în săpun, primul săpun parfumat a fost realizat in Statele Unite ale Americii în 1872.
Procter and Gamble a lansat primul său săpun sub numele de Yvory Soap în 1879. Acest produs a fost rezultatul unui accident, în amestecul de săpun s-au produs multe bule de aer, iar săpunul plutea. Acesta a fost un succes instantaneu.
În timpul Marii Crize, datorită lipsei de bani si intârzieri în aprovizionare, persoanele particulare au început să caute reţete săpun.
Primul detergent sintetic a fost produs în 1916. De atunci, detergenţii au înlocuit treptat uleiurile naturale din mai multe produse de curăţare cu caracter personal. Vânzările de detergenţi au depasit vânzările de săpunuri pentru prima dată în 1953. Apar produse noi: detergenţi pulbere pentru spălat vasele, săpunuri lichide pentru mâini şi detergenţi pentru spălare în apă rece. Astăzi, cele mai multe produse de curăţare şi de spălare sunt complet sintetice. Timp de secole, săpunul a fost făcut cu grăsimi animale. De secole săpunul făcut cu slănină şi leşie de săpun a fost făcut acasă pentru a curăţa rufe, precum şi pentru baie.
La început săpunurile de casă au fost moi şi erau ţinute în butoaie şi folosite după necesităţi. Sarea a fost adaugată pentru a întări săpunul, astfel că putea fi tăiat în bucăţi. Sarea era prea scumpă pentru persoanele obişnuite pentru a o adăuga la sapun, dar era folosită de marii producători pentru a crea blocuri mari de săpun. Bucăţile au fost reduse de la aceste blocuri şi vândute, individual, în bucăţi ambalate, dar nu au devenit comune până la mijlocul secolului al 19-lea. Descoperirea proceselor industriale pentru a crea leşie din saramură în loc de cenuşă a revolutionat industria săpunului şi a făcut ca producţia în masă a săpunului să fie posibilă.
Deşi germenii nu erau încă cunoscuti, medicii au observat, în timpul războiului civil din Statele Unite ale Americii, că soldaţii care s-au spălat în mod regulat au avut o rată mult mai mare de supravieţuire şi a luat mai puţine infecţii. Pentru această descoperire se face responsabilă o asistentă medicală care a lucrat în prima linie a frontului în timpul războiului Crimeii. Numele ei era Florence Nightingale.
Cu toate ca săpunurile devenisera disponibile maselor, Războiul Civil a creat astfel de dificultăţi economice, încât multe femei din sud au făcut săpun în propriile lor case chiar şi în secolul 20. Multe săpunuri comercializate azi nu sunt cu adevărat săpun. Acestea sunt realizate cu detergenţi chimici şi subproduse petroliere. Acestea conţin substanţe cancerigene şi alergeni. Citiţi eticheta de pe săpun şi veţi înţelege de ce simţi ţi deseori pielea uscată şi mâncărimi pe piele după duş. Aţi acoperit pielea cu substanţe chimice! Sapunul natural devenit un lux şi se simte atunci când este utilizat, el hrăneşte şi vindecă pielea. Este nevoie de până la o lună pentru a crea o bucată unică de săpun. Odată ce ingredientele sunt prelucrate şi amestecate, săpunul se pune în forme, iar acesta trebuie să stea timp de o zi sau două înainte de a fi suficient de solid pentru manipulare. Apoi se taie în bucăţi şi se aşează pe rafturi pentru a mai multe săptămâni pentru uscare. Procesul de maturare permite apei să se evapore şi săpunul sa se intareasca. Crearea de săpunuri manual este un amestec de artă şi ştiinţă cu posibilitatea de a-ţi pune în valoare creativitatea. Există mai multe procese utilizate pentru a face sapunuri acasă, şi fiecare are adepţii săi. Unii preferă metoda la cald, care permite săpunului să fie utilizat imediat ce este răcit. Alţii preferă aşa-numitul proces la rece, datorită faptului că termenul prelungit de maturare permite aromelor naturale să se pătrundă. Mai este o metodă ce foloseste blocuri de săpun clar care sunt topite, colorate, parfumate şi se toarnă forme. Aceste săpunuri poate avea obiecte mici turnate în ele, sau poate fi compus din straturi de săpun transparent alternate cu straturi de sapun colorat, în final semănând cu un parfait.