LEUSTEANUL

Buruiana de lungoare sau frunza dragostei cum i se mai spune in unele sate, datorita proprietaţilor sale afrodisiace, leusteanul este o planta condimentara folosita inca de pe vremea romanilor. Este originara din zona Mediteranei, unde mai creste si astazi in stare salbatica si se intâlneste in toate ţarile Europei si in Asia, fiind folosita atât in bucatarie, cât si in medicina tradiţionala. Uleiurile volatile extrase din leustean se folosesc in industria cosmetică, la prepararea cremelor si a parfumurilor.

Frunzele de leustean si radacinile contin un ulei volatil (compus din cumarine,

CEAPA

SURSA: EUGEN GIURGIU – GIURGIU OCTAVIAN CLAUDIU: "PLANTELE MEDICINALE IMPORTANTE ÎN TRATAMENTELE NATURISTE"

Este cunoscută ca remediu în foarte multe afecţiuni încă din antichitate.

Denumiri populare: arpagic, cabă, cebulă, ceapă bulgărească, ceapă de apă, ceapă de arpagic, ceapă de grădină, ceapă-haşmă, ceapă-lunguieşă, ceapă moldovenească, cepoi, cepşoară de vară, ceaclama, hagimă, hajmă, harpagică, herpejică, hocegi, orceag, parpagică, samulastră, ţeapă, ţeapi, ţepoi.

În tradiţia populară: cojile de ceapă galbenă uscate, se foloseau pentru a vopsi în galben, fire sau ouă. Cojile de ceapă roşie macerate în apă timp de 5 zile şi apoi fierte cu alaun se foloseau pentru colorarea mătăsii şi ouălor în galben, portocaliu ori brun.

A fost unul din leacurile cele mai importante. Bulbul pisat şi copt se folosea contra buboaielor şi loviturilor.

În unele zone ceapa se cocea în spuză, i se scotea miezul şi se introducea în locul lui o bucăţică de lumânare sau seu, se lepăda apoi coaja şi aşa cum era caldă se punea câte o foaie pe buboaie.

Pe lovituri se legau de mai multe ori cu ceapă, pisată cu muchea toporului, nu tocată, presărată cu multă sare şi stropită cu rachiu. Cu ceapă se făceau legături la bube.

La arsuri se aplica ceapă pisată şi amestecată cu smântână. La gâlme se punea ceapă pisată cu sare sau prăjită cu săpun, untură râncedă cu ceapă. Sau ceapă friptă şi frunze de nalbă. Pentru durere de burtă se tăia o ceapă în două, se presăra cu piper şi se lega la buric; ori se pisau bine 3-4 cepe coapte în spuză, amestecate cu făină şi apă călduţă şi se punea cataplasmă pe burtă.

Pe Someş se făceau spălături cu zeamă de ceapă contra căderi părului.

La limbrici se tăia 1-2 cepe, încă de cu seară, şi se punea într-un vas cu apă, unde se lăsau o noapte, apoi dimineaţa pe nemâncate se bea apa.

Compoziţie chimică: vitaminele: B1, B2, B6, E, PP, acid folic. Fitohormoni: auxine, giberline. Enzime: invertaza, oxidaza, peroxidaza, catalaza, lipaza, cistein-liaza, fructoziltransferaze.

Acţiune farmaceutică: antiseptic, antibiotic, analgezic, emolient, rezolutiv, revulsiv. Împiedică înmulţirea microbiană, chiar contra stafilococilor, limitează durerea sau chiar o suprimă. Diuretic puternic, expectorant, antitusiv, antihelmitic, hipoglicemiant, antitrombotic, afrodiziac, etc.

Preparare:

-cel mai util este să se consume pentru uz intern ceapă crudă în special verde sau să se consume suc de ceapă.

-Tinctură

-Ceapă crudă ca atare sau macerată câteva ore în ulei de măsline, în salată în crudităţi, aperitive, în toate ciorbele.

-Tăiată fin şi luată cu lapte sau în supă, aşezată pe unt cu pâine.

-O ceapă tăiată fin macerată câteva ore în apă caldă. Se bea maceratul dimineaţa pe nemâncate, cu câteva picături de lămâie în afecţiunile venoase sau cele descrise.

-Contra gripei- lăsăm să se macereze 2 cepe tăiate în felii subţiri în 1 litru apă. Un pahar de macerat între mese şi un alt pahar seara la culcare, vreme de vreo 15 zile.

-Contra diareei: o mână de foi de ceapă, brune la un litru de apă se fierbe timp de 15 minute. Se bea 1 litri pe zi.

-Contra diareei sugarilor: se infuzează timp de 2 ore trei cepe tăiate la 1 litru de apă în clocote. Îndulcit cu zahăr.

-Contra paraziţilor intestinali: lăsăm să se macereze 6 zile o ceapă mare tăiată felii într-un litru de vin alb. Un pahar în fiecare dimineaţă timp de 1 săptămână, se reia timp de 2-3 luni, repetându-se.

-Contra reumatismelor: decoct de 3 cepe tăiate, necurăţate de foiţele învelitoare într-un litru de apă; se fierbe 15 minute, se strecoară şi se ia câte un pahar dimineaţa şi la culcare.

-Contra litiazei biliare: o ceapă mare, tăiată fin, 4 linguri cu ulei de măsline, 150 g apă şi 40 g de untură nesărată. Se lasă să fiarbă 10 minute. Se bea foarte caldă mai multe seri la rând. După 2 ore la culcare se ia un decoct de cruşin.Tratamentul se face o dată în an.

-Se macerează timp de 10 zile ceapă proaspătă într-o cantitate de alcool de 90egală cu greutatea ei; se iau 3-5 linguriţe pe zi.

-Vin:

ceapă tăiată fin……………..300 g

miere lichidă………………..100 g

vin alb………………………600 g

Lăsăm să se macereze 48 ore. Filtrăm şi se ia 2-4 linguri pe zi, în afecţiunile interne.

-50 ml suc de ceapă se pune în 250 ml alcool alimentar de 70˚. Se ţine apoi timp de 10 zile, după care se filtrează. Se va lua câte o linguriţă de 3 ori pe zi.

-Ceapă cu miere: suc de ceapă se amestecă în părţi egale cu miere, preferabil polifloră. Se va lua din aceasta de câte ori este nevoie în cazul tusei, sau pentru tratament câte o linguriţă de 3 ori pe zi.

-Vin cu ceapă: la 1 litru de vin alb se vor pune 50 ml suc de ceapă. Se lasă timp de 8 zile, apoi se va strecura. Se complectează din nou la 1 litru vinul, după care se poate consuma ca tratament câte o lingură de 3 ori pe zi. Este bine să se ia înainte de mese cu 30 minute.

-Ceapă coaptă în cuptor până se înmoaie. Este foarte utilă în cazul în care există un furuncul. Ajută la colectarea puroiului, sparge şi ajută apoi la eliminarea lui şi la vindecare. Se indică de asemenea la toate afecţiunile intestinale şi stomacale.

-Ciorbă cu ceapă- 4-6 cepe tăiate mărunt, se fierb împreună îndelung cu puţină varză tăiată mărunt şi rădăcină de pătrunjel. Se pot consuma în special de către cei care doresc să slăbească fiind un remediu foarte sigur. Se consumă în acest caz zilnic 250 ml de ciorbă din aceasta.

Extern:

-Sinapisme (cataplasme cu muştar) cu cepe crude în reumatism.

-Contra congestiei cefalice şi a meningitei (tratament de sprijin) frecăm tâmplele cu o ceapă şi înfăşurăm picioarele în 1-2 kg de ceapă tăiată 8-10 ore.

-contra migrenelor: cataplasme cu foi de ceapă crude aplicate pe frunte.

-contra retenţiei de urină, contra oliguriei: cataplasme de cepe pe partea de jos a abdomenului.

-Contra negilor; amestecăm ceapă cu sare marină cu argilă în părţi egale. Sau scobim o ceapă şi umplem cavitatea cu sare. Frecăm negul cu o jumătate de ceapă roşie.

-Contra abceselor, furunculelor, hemoroizilor, cataplasme cu ceapă coaptă. O ceapă coaptă la cuptor caldă, face să colecteze abcesul, flegmonul, etc.

-Contra surdităţii se amestecă 30 g suc de ceapă şi 30 g rachiu, se încălzeşte şi se pun 3-4 picături în ur3eche, de 3 ori pe zi, din care una la culcare.

-Contra nevralgiilor dentare. Să se aşeze în cavitatea dintelui suc de ceapă pus pe un tampon de vată.

-Contra hidropiziei: Ca hrană exclusivă, trei supe cu lapte pe zi, cu o ceapă crudă tocată mărunt. Ameliorarea începe să se remarce după o săptămână. Urinările sunt abundente în 15 zile de la începere.

Se poate folosi la următoarele afecţiuni:

Acnee spălături sau loţionări cu suc de ceapă de 2 ori pe zi.

Abcese ceapă coaptă sub pansament.

Adenite- cataplasme cu ceapă coaptă sub pansament care se va schimba de 2 ori pe zi. Se aplică caldă.

Alopecie- frecţii zilnice cu suc de ceapă sau tinctură. Ateroscleroză- tinctură în cure de lungă durată.

Artritism- tinctură cu suc de ceapă.

Arsuri -ceapă coaptă cataplasme.

Amigdalite- cataplasme cu ceapă coaptă caldă de mai multe ori pe zi, tinctură intern, suc de ceapă sau ceapă zilnic ca aliment cu diferite alimente.

Angină- suc de ceapă de mai multe ori pe zi.

Ascită- sub orice formă cât mai multă.

Astenie-tinctură

Astm bronhic- tinctură şi suc cu miere.

Atonie gastrică – sub ori ce formă.

Balonări – consum de ceapă crudă.

Bătături- pansament cu ceapă macerată în oţet.

Bronşite -tinctură sau suc cu miere.

Căderea părului- frecţii cu felii de ceapă sau cu tinctură zilnic.

Cancer intestinal sau digestiv- (curăţă întreg tubul digestiv de puroi sau tumori) tinctură, vin, suc, fiartă, etc.

Celulită- frecţii cu felii de ceapă local sau cu tinctură de mai multe ori pe zi.

Ciroză- se consumă cât mai multă sub orice formă.

Ciclu neregulat- tinctură, suc, consum de ceapă.

Congestie cerebrală- comprese cu ceapă crudă extern, iar intern sub orice formă cât mai multă.

Colecistită- sub orice formă cât mai multă.

Crăpăturile pielii- ceapă coaptă.

Degerături- cataplasme cu ceapă coaptă,

Crize de nervi- se miroase ceapă proaspăt tăiată.

Dezechilibru glandular- în special tinctura, dar şi celelalte forme.

Dentar- conţine fluor care întăreşte zmalţul dentar. Se consumă ceapă cât mai multă.

Diabet, diaree- tinctură.

Dismenoree- intern tinctură şi extern cataplasme pentru diminuarea durerilor cu felii de ceapă puse pe locul dureros.

Dureri de cap- felii de ceapă pe locul dureros până la trecerea durerii sau tinctură.

Dureri de gât: intern tinctură, extern cataplasme cu ceapă coaptă aplicate calde.

Dureri reumatice- felii de ceapă aplicate sub pansament sau frecţii cu tinctură.

Edeme renale şi hepatice suc, tinctură, vin, ciorbă sau ceapă crudă în alimentaţie.

Fermentaţii intestinale- tinctură.

Furuncule- ceapă coaptă cataplasme.

Gripă- suc de ceapă, cataplasme calde externe cu ceapă coaptă şi în alimentaţie ceapă crudă.

Guturai- idem.

Hemoroizi- aplicaţii locale cu ceapă coaptă.

Hidropizie- ca la ascită.

Impotenţă- tinctură câte o linguriţă seara.

Indigestii -ceapă în alimentaţie.

Infecţii genito- urinare- tinctură, vin,ciorbe.

Înţepături de insecte- se freacă local cu ceapă crudă.

Laringită- tinctură sau suc cu miere.

Limfatism- tinctură sau suc cu miere.

Litiază biliară- suc de ceapă în alimentaţie, tinctură.

Litiază urinară- tinctură şi ceapă crudă, suc de ceapă.

Micoze- tincturi diluate, ceapă crudă, suc cu miere.

Meningită- ceapă multă în alimentaţie şi ceapă cu miere la care se adaugă cataplasme cu ceapă tăiată felii.

Migrene -cataplasme locale cu ceapă crudă şi intern tinctură atât preventiv cât şi la durere.

Miocardită- vin, tinctură, consum de ceapă cât de mult.

Negi- ceapă în oţet.

Nevralgii dentare- felii de ceapă aplicate local, suc de ceapă sau tinctură.

Nevroze- tinctură în cure de 30 zile.

Oligurie- ca la ascite.

Obezitate- se va lua sub orice formă în cantităţi cât mai mari, inclusiv ciorbe cu ceapă şi varză.

Pancreatite- tinctură.

Paraziţi intestinali- ceapă crudă sau tinctură.

Panariţiu- se aplică local foiţa fină dintre foi la deget de 2 ori pe zi.

Pericardită- ca la miocardită.

Plăgi- pentru dezinfecţie şi cu rol de distrugere al microbilor, tinctură diluată, spălături.

Pistrui- se freacă locul de mai multe ori pe zi cu suc de ceapă.

Pleurite- sirop de suc cu miere, plus cataplasme calde cu felii de ceapă tăiată felii.

Păr- se spală la clătire cu apă în care s-au fiert cojile de ceapă uscate pentru a avea reflexe galben- aurii.

Pneumonie- tinctură şi suc cu miere.

Prostatită- tinctură.

Răceală- suc cu miere, tinctură cu vin, extern cataplasme cu ceapă pe torace.

Rahitism- se consumă multă ceapă. Retenţie hidrică- ca la ascită. Reumatism- frecţii locale cu tinctură, comprese cu felii de ceapă crudă şi apoi se va acoperii cu un bandaj.

Scleroză- vin, tinctură sau ceapă în alimentaţie şi frecţie pe coloană cu tinctură.

Senescenţă- vin, tinctură, ceapă cât mai multă în alimentaţie.

Surmenaj fizic şi intelectual - tinctură, vin cu ceapă sau ceapă în alimentaţie.

Stomatite- vin şi ceapă în alimentaţie.

Tăieturi- se aplică ceapă coaptă sau felii de ceapă crude.

Traheite- tinctură şi sirop cu miere.

Tromboze- tinctură sau sirop, vin, extern cataplasme locale cu suc sau felii de ceapă proaspătă.

Tumori maligne- intern tincturi, vin, ceapă în alimentaţie. Extern cataplasme cu ceapă coaptă aplicată caldă.

Tuse- sirop facut din suc cu miere.

Ţiuituri în urechi- suc de ceapă în amestec 1\1 cu alcool se va introduce călduţ în fiecare ureche câte 2-4 picături de 2 ori pe zi.

Ulcere gastrice- se consumă ceapă multă în plus şi ceapă fiartă.

Urinări dificile- se fac cataplasme cu felii de ceapă crudă în partea de jos a abdomenului şi în zona rinichilor. Se consumă şi vin sau tinctură de ceapă.

Varice- în alimentaţie ceapă multă şi eventual şi tinctură sau vin de ceapă. Se poate ca în cazul în care există şi obezitate să se consume şi ciorba cu varză. Extern cataplasme de 2 ori pe zi cu felii de ceapă sub pansament elastic.

MENTA

Una dintre cele mai cunoscute plante medicinale este menta (Mentha piperita), cunoscuta si sub numele de izma, izma creata, canfor, ninta de camfor, ninta rece.

Se spune ca numele acestei plante vine de la nimfa Mintha, personaj mitologic traitor in paduri, care a fost pedepsita de Zeus si transformata in floare. Nimfele sunt reprezentate de multe ori in desenele antice purtand pe cap coronite de menta ca semn al dragostei, asa cum astazi busuiocul simbolizeaza acelasi lucru in satele romanesti.

Menta era cunoscuta ca planta condimentara si medicinala inca din antichitate, romanii si grecii o foloseau mai mult in bucatarie, in vreme ce egiptenii au pus-o in fruntea listei de remedii botanice, folosind mai ales uleiurile in care macerau menta

Planta condimentara

Menta este bogata in vitaminele C, D, in calciu, magneziu, zinc si mai ales in uleiuri eterice care se gasesc in concentratia cea mai mare in flori si frunze. Aceste uleiuri sunt alcatuite mai ales din mentol si acesta este cel care da in principal gustul atat de placut, iute, racoritor al preparatelor la care se foloseste menta.

Cu menta se prepara sosuri, salate, deserturi si bauturi racoritoare. Multe lichioruri, creme si bomboane sunt aromate cu menta. Atat de mult folosita guma de mestecat este in principal aromata cu menta. Se prepara oteturi si uleiuri aromate cu menta, iar acestea se folosesc la aromarea salatelor, a salatelor de fructe sau a deserturilor cu fructe de vara.

Frunzele proaspete de menta sunt foarte des utilizate la decorarea unor preparate din paste sau legume, a sucurilor, sosurilor si supelor de rosii. Combinatia de menta si rosii este specifica bucatariei mediteraneene, este una dintre cele mai racoritoare si este recomandata mai ales in zilele toride.

Sos de menta

• 3 linguri cu varf frunze proaspete de menta • 3 galbenusuri • 300ml lapte •1 lingura unt • 2 lingurite zeama de lamaie • sare, piper, zahar

Se fierbe laptele si se toarna peste frunzele de menta. Se acopera vasul si se lasa 20 de minute la infuzat. Apoi se strecoara.

Se topeste untul si se adauga pe rand galbenusurile, amestecand mereu, pentru a obtine o compozitie omogena. Acest sos se prepara in doua variante: dulce sau sarata. Pentru varianta dulce, se adauga putin cate putin laptele si sucul de lamaie, amestecand mereu pentru omogenizare si pentru a nu se prinde sosul de vas. Se lucreaza la foc mic. Se indulceste dupa gust. Se fierbe sosul pana cand se ingroasa si ajunge la consistenta dorita. La final, se adauga putin piper care “trezeste” aroma mentei. Sosul dulce astfel preparat se foloseste la inghetate, salate de fructe, budinci. Se serveste in castroane decorate cu frunze de menta.

Pentru varianta sarata, se elimina zaharul din reteta si sosul se condimenteaza doar cu sare si piper, dupa gust. La varianta sarata se pot pastra frunzele de menta, taiate foarte marunt. Sosul astfel preparat se foloseste mai ales la paste, dar poate insoti si preparatele si salatele cu rosii.

Otet si ulei aromat

Se pun 3 linguri frunze de menta sau, si mai bine, 3 plante de menta(tulpina, frunze si flori), intr-o sticla. Peste acestea se toarna otet de mere sau ulei de masline. Sticlele se tin 10 zile in loc insorit, apoi se strecoara lichidele si se depoziteaza in sticle de culoare inchisa. Otetul si uleiul aromat se folosesc la aromarea salatelor si a deserturilor.

Menta - remediu antic

Partea aeriana a mentei - tulpina, frunzele si florile - se foloseste in scopuri medicale, de mii de ani. Romanii sustineau ca menta purtata in coronite pe cap, mai ales atunci cand este inflorita, provoaca buna dispozitie, o stare psihica pozitiva si odihneste mintea. Pliniu cel Batran purta tot timpul o astfel de coronita de menta pe cap.

Menta are rol antiseptic, digestiv, antiinflamator si dezinfectant al intregului sistem digestiv. Din menta se prepara ulei, otet si tinctura, infuzii, macerate sau decoct.

Ulei si otet de menta

In concentratie mare, uleiul de menta are rol anesteziant, de aceea se foloseste pentru masarea fruntii, cefei si tamplelor in caz de migrene si ameteli, sau dureri de dinti.

 

Pentru a improspata aerul din incaperi, se pune un vas cu apa fierbinte in care se toarna cateva picaturi de ulei de menta. Puneti cateva picaturi de ulei de menta pe becurile reci. Cand le veti aprinde, aroma de menta se va raspandi in toata casa.

Otetul aromat cu menta are si proprietati medicinale, fiind folosit la comprese care, aplicate pe frunte, inlatura starile de rau in caz de gripa, si durerile de cap.

Cateva picaturi de ulei sau otet de menta, luate pe un cubulet de zahar, alunga starea de indispozitie si oboseala.

Uleiul de menta calmeaza intepaturile de insecte. Planta uscata sau verde alunga tantarii si parazitii.

Tinctura de menta

Se umple o sticla cu frunze si tulpini de menta, taiate marunt sau zdrobite. Nu se indeasa plantele in sticla. Se toarna alcool dublu rafinat peste plante si se lasa la intuneric 10 zile. Din cand in cand se agita sticla. Dupa acest timp se strecoara si se poate folosi, luata in ceai sau apa pentru calmarea tulburarilor gastro-intestinale(diaree, voma, greata, balonare, colici, dischinezie biliara, intoxicatie)

In caz de raceli, astm, bronsite, sinuzite se pot face inhalatii cu tinctura de menta pusa in apa clocotita. Desfunda sinusurile, calmeaza tusea si relaxeaza respiratia.

Alifie cu menta

Se incalzeste 200g untura proaspata si se pun in ea 3 - 4 linguri frunze verzi de menta. Cand untura incepe sa clocoteasca, se ia vasul de pe foc, se acopera si se lasa la racit pana a doua zi. A doua zi se incalzeste din nou untura, se strecoara printr-o sita fina in cutii mici de plastic si se lasa la racit. Alifia astfel preparata are efect antibacterian, dezinfecteaza ranile si ulceratiile pielii si ajuta la calmarea durerilor reumatismale.

SURSA: Roxana ALBU-MIRODENII (text preluat de pe scribd.com)